„Mingea” e la Iordănescu! Fatai: „Vreau să joc pentru Nigeria, dar dacă nu mă vor, voi evolua pentru România!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul nigerian Kehinde Fatai a declarat, într-un interviu acordat unui jurnalist din țara sa, că nu a renunțat definitiv la ideea de a juca în reprezentativa „Super Eagles”, dar dacă Niegria nu îl vrea, atunci va evolua pentru România, o națională care îl dorește.

Fatai a precizat că FIFA trebuie să răspundă în câteva săptămâni cererii sale de a evolua pentru naționala României. „FIFA trebuie să dea un răspuns în câteva săptămâni, apoi îmi voi lua pașaportul„, a spus Fatai, potrivit goal.com.

Actualul jucător al echipei Sparta Praga a explicat că Federația Română de Fotbal a demarat, anul trecut, procedurile privind obținerea dreptului său de a evolua în naționala tricoloră, în ciuda faptului că el are câteva prezențe în selecționatele de tineret ale Nigeriei.

Anul trecut, FRF m-a abordat după ce am jucat câteva meciuri în Liga Europa pentru clubul meu din România (n.r. – Astra), înainte de a mă transfera la Praga. Selecționerul (n.r. – Victor Pițurcă) a vorbit cu mine personal. La două zile, ei au anunțat la TV că vor ca eu să joc pentru România și președintele federației m-a invitat și a discutat cu mine despre acest aspect. Apoi ei au informat FIFA de dorința lor. Faptul că am jucat pentru Nigeria la echipa de tineret i-a făcut pe ei să deschidă un caz la FIFA”, a spus fostul fotbalist al Astrei.

Fatai s-a plâns de faptul că românii au fost mai interesați de serviciile sale decât compatrioții lui. „Cred că românii sunt mult mai concentrați pe mine deoarece am evoluat pentru Nigeria la tineret, dar de atunci am jucat în fiecare an în Liga Campionilor sau în Liga Europa, în mod constant din 2009. Însă (n.r. – din Nigeria) nu am primit nicio convocare, nimic, nimeni nu a arătat vreun interes. Cred că nu le aparțin, iar oamenii de aici au arătat mai multă preocupare„, a adăugat fotbalistul în vârstă de 25 de ani.

Fatai a evoluat pentru Nigeria la naționala under 20 și, ultima dată, pentru reprezentativa olimpică a statului african, în preliminariile pentru JO din 2012. El spune că visează încă să joace pentru naționala de seniori a țării sale natale.

„Este visul meu de când eram mic. Am vrut cu adevărat să joc pentru Nigeria. A fost un vis foarte, foarte mare, pe care l-am dorit mult. Am avut șansa să joc la Cupa Mondială U20 cu atrenorul Samson Siasia și el m-a descoperit în cadrul turneului. De atunci, nimeni nu m-a chemat de la națională. Am fost chemat doar o dată pentru un meci U23 cu Tanzania. De atunci au trecut cinci sau șase ani. Nu voi spune că merit sau că ei cred că nu merit. Dar nu toți fotbaliștii nigerieni care evoluează în Europa joacă în aceste competiții (n.r. – Liga Campionilor și Liga Europa). Eu nu fac doar act de prezență, eu joc foarte bine în aceste competiții și eu cred că poate merit, dar nu spun că este obligatoriu„, a continuat Fatai, care a marcat opt goluri în 15 partide jucate pentru Sparta Praga în campionatul Cehiei, două în preliminariile Ligii Campionilor și două în Liga Europa.

Kehinde Fatai nu ar refuza o propunere de a juca în naționala Nigeriei, dar ar vrea ca o eventuală convocare la prima reprezentativă să nu fie solitară. „Nu știu, vorbim despre șanse, poate. Nu este sigur, e ceva la care să mă gândesc, trebuie să fie adevărat. Nu vreau ceva de genul «Kenny, vino la acest amical» sau «Fatai, ești invitat doar pentru un meci» și apoi să nu mă mai cheme. Vreau să joc pentru echipa națională, vreau să joc pentru Nigeria. Dacă nu o să meargă, îmi va face plăcere să joc pentru alte țări care mă vor„, a adăugat sportivul.

Cu toate acestea, el spune că nu este supărat de faptul că a fost ignorat la selecții, precizând că a fost prezent la ultimul meci amical jucat de Nigeria. „Dacă m-aș fi supărat, nu m-aș fi dus la ultimul meci. Am fost liber la Praga și am mers să văd Nigeria în Belgia (n.r. – amical cu Camerun). Nu sunt supărat. E doar faptul că eu cred că fiecare jucător care evoluează bine la clubul său în mod regulat merită o șansă. Nu vreau să vorbesc de cine joacă mai bine. Doar să ofere altora o șansă dacă o merită„, a conchis el.

Atacantul nigerian al echipei Astra Giurgiu, Kehinde Fatai, a fost transferat, în vară, la Sparta Praga, club cu care a semnat un contract pe trei ani. Kehinde Fatai a fost achiziționat de Astra Giurgiu în vara anului 2010 de la Farul Constanța. El se afla în România din 2007 și a mai jucat o jumătate de sezon la FC Bruges, sub formă de împrumut de la Astra.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă…
Prima decizie luată de Gigi Becali după rezultatele alegerilor:
Prima decizie luată de Gigi Becali după rezultatele alegerilor: "I-am spus lui George. Să facem bine!"
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×